Atac subit de pe altar

Să o luăm de la început. Sunt Emőke Major, cetăţean român născută la Zalău, în toamna lui 2008 am decis să mă alătur activităţii de învăţământ a Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova, şi am venit să predau limba maghiară într-un sat ceangăiesc. AMCM are activităţi similare deja în aproape două zeci de localităţi din judeţul Bacău, eu am ales un sat nou în care totul trebuia luat de la zero. La sfârşitul lui octombrie s-a ajuns la un acord în Nicoreşti unde s-a închiriat o casă veche cu două camere. În aproximativ o lună proprietarul a îmbunătăţit clădirea, a reconectat energia electrică etc. La data de 28 noiembrie împreună cu Salzmann Stephan – cetăţean german care nu înţelege nici limba română, nici limba maghiară – ne-am mutat în sat. Am continuat împreună lucrările de renovare, am vopsit uşile şi ferestrele, am făcut curat, am renovat mobilierul, asociaţia a construit o sobă, iar pe 13 decembrie ne-am putut muta în sfârşit într-una din camere. Urma echiparea celeilalte camere pentru copii. Dintr-o donaţie olandeză primită de AMCM am primit mese şi scăunele.
Între timp sora proprietarului a spălat covoarele, carpetele, perdelele, iar noi le-a pus înapoi la locul lor, camera trasformându-se într-o încăpere frumoasă şi confortabilă. În tot acest timp săteni se uitau cu interes ce se pregăteşte, eram întâmpinaţi într-un mod prietenos pe stradă, la magazin, în curtea bisericii, la fântâna centrală în timp ce scoteam apă, se interesau şi glumeau cu noi. După încheierea lucrărilor de îmbunătăţire am putut anunţa şi lucruri concrete: de pe 22 decembrie copiii pot veni pentru a face cunoştinţă cu noi, se pot juca, pot desena şi picta, iar în final ne vom ocupa şi de lucruri mai serioase: vom învăţa scriere şi citire în limba maghiară, iar dacă vor fi interesaţi, vor putea învăţa şi engleză şi germană. Într-o după-amiază cu vecina am vizitat familiile care locuiesc în apropiere şi au copii, în după-amiaza următoare împreună cu sora proprietarului am fost la cei care locuiesc în vecinătatea sa, de la părinţi am avut parte de o primire foarte încurajatoare, şi în 23 decembrie primii cinci copii – din clasele II-IV – au fost în poarta noastră de dimineaţă. Mi-am pregătit o serie de jocuri, dar am avut o surpriză – şi trebuie să declar spre bucuria mea – am fost întrebată după puţin timp: „Când ne apucăm de scris?” În acest fel copiii din Nicoreşti au început deja în prima zi să înveţe scrierea în lb. maghiară. Şi cei care au fost prezenţi au dus ştirea în grabă şi la alţi copii, pentru că numărul lor a crescut rapid în câteva zile. De Crăciun am decorat un brad pentru ei, iar biroul AMCM a trimis cadouri pe care le-am împărţit în ziua de 26 decembrie. Aceasta a fost cea de-a treia zi, dar deja era necesar să-i împart în trei grupe ca să avem suficient spaţiu.
Vacanţa a durat până pe 4 ianuarie, dar copiii nu ar fi omis o zi fără să treacă pe la noi. Aproximativ 25 de copii erau înscrişi la acel moment, i-am divizat în 4 grupe şi am stabilit să ne întâlnim câte o oră, o oră şi jumătate, de trei ori pe săptămână. Am făcut cunoştinţă şi cu părinţii, iar odată cu începerea şcolii programul meu devenind mai moderat, am planificat să fac cunoştinţă cu organele oficiale locale – primar, preot, director de şcoală – prin a-i vizita să-i informez despre prezenţa noastră şi de activitate, pentru că ei sunt cei care conduc această comunitate. Biserica Catolică şi parohia este la o distanţă de 100-150 metrii de noi, şi dacă este aşa aproape, am decis să încep cu aceasta. La data de 6 ianuarie, marţi, după liturghia de la ora 11 m-am prezentat la preot în biroul lui. M-am prezentat, i-am spus motivul pentru care sunt aici, dânsul mi-a spus că el va iniţia de la început o propagandă împotriva activităţii AMCM în sat, pentru că activitatea acesteia este în ansamblu o cale greşită, oamenii locului sunt români care au deja o limbă necorespunzătoare şi nu este permis să se creeze o mai mare confuzie. Păi… mi s-a ofilit zâmbetul de pe faţă. Am auzit destule deja de la alţi colegi despre piedicile puse de biserică, dar cumva nu le-am luat în serios. Nu le-am luat în serios chiar şi atunci, când am ieşit de la parohie. Dar curând s-a prăbuşit peste mine realitatea crudă, atât de repede, încât nici n-am avut timp să contemplu asupra ei. A doua zi, miercuri, de la centrul comunal primarul şi poliţistul ne-au făcut o vizită, s-au uitat în jur, ne-au cerut datele şi le-au notat. Ziua următoare, joi, a venit Attila Hegyeli, responsabil al programului educaţional al AMCM pentru că am fost convocaţi la primărie. „În cinstea noastră” la masa oficială erau primarul, viceprimarul şi poliţistul şi ne-au informat că din punctul lor de vedere activitatea noastră e ilegală şi să suspendăm lecţiile de maghiară până nu obţinem o autorizaţie pentru astfel de activitate. Am dat explicaţii, am lăsat documente, am amintit exemplul altor sate, am vorbit despre cooperare, tradiţionalism, valoare lingvistică. În zadar. Nu i-a convins nimic, părerea lor era punerea în discuţie la adunarea sătească şi supunerea la vot, iar dacă mai mult de jumătate din localnici vor aproba aceste activităţi, ar vota-o şi Consiliul Local. (Menţionăm că legislaţia în vigoare a României nu prevede eliberarea de autorizaţii pentru asemenea activităţi.)
A scăzut numărul de copii, au lipsit în special cei mai mari. Joi dimineaţa din cei şase eleve din clasele V-VII, a venit numai una. Mi-a spus că celelalte fete nu vin datorită faptului că preotul le-a interzis să ministreze celor care vin la această casă. În paranteză: această domnişoară a venit şi sâmbătă la lecţiile de maghiară, iar duminică preotul nu i-a permis acesteia să îmbrace hainele de ministrant. Am auzit că şi directorul şcolii şi-a prezentat cel puţin unei clase opoziţia faţă de activitatea noastră, sau le-a şi interzis participarea la activităţile de maghiară.
Dar atacul cel mai brutal îndreptat şi împotriva persoanei noastre s-a întâmplat la liturghia de duminică.
După anunţarea calendarului săptămânal a anunţat: două persoane s-au mutat în casa veche a lui Palău, care trăiesc în concubinaj – au venit să predea satului despre familie –, dar cine ştie cine le-a trimis aici şi cu ce fel de intenţii. A urmat o enumerare a relelor – începând cu pedofilia, pornografia infantilă şi sfârşind cu traficul de organe umane – care se întâmplă în lume, iar preotul a cerut oamenilor să se trezească la realitate, să fie precauţi în privinţa noastră, nu cumva să fie prea târziu şi să-şi afle copiii cine ştie pe unde, tăiaţi în bucăţi. El personal a interzis părinţilor şi copiilor să participe la activităţile ţinute de noi. Nu doresc nimănui acele priviri care se îndreptau spre mine după ce am ieşit din biserică.
Până atunci m-am simţit bine în sat şi nu am constatat nici un sentiment negativ din partea localnicilor. Numai deschidere şi prietenie. De Crăciun o femeie ne-a adus sarmale, vin, cozonac. Copiii – dar şi alţii cu care ne-am cunoscut – ne-au colindat. Pe stradă oamenii au început să ne salute deja în funcţie obiceiurile locale: „Mergi undeva?”, „Te întorci?”, „Scoţi apă?”. M-am obişnuit să le răspund la fel: Da. Şi un discurs de trei minute al preotului a pus capăt tuturor acestora. Îmi pun speranţa în discernământului treaz al oamenilor, şi sper că în scurt timp iarna se va sfârşi, şi, din nou va răsări soarele.

 

 

transcriere fişier audio

 

17.01.2009

<<<


Printati aceasta pagina